Euro 2024 promite a fi o competiție în care spectacolul va fi garantat, mai ales că este un număr mare de echipe care și-ar putea adjudeca titlul european. În acest articol îți prezentăm care vor fi echipele de top pentru Euro 2024, care au fost evoluțiile lor de până acum și de ce trebuie să ne așteptăm ca ele să ajungă în fazele finale ale competiției.
Echipele favorite
Vom începe cu principalele favorite, pe care bookmakerii le văd capabile să ridice trofeul la finalul competiției
Anglia: Pregătită de revanșă
După ce în 2020 trofeul a fost la un pas „să se întoarcă acasă”, Anglia este dornică de revanșă și este pregătită ca de data aceasta să câștige trofeul, lucru confirmat și de bookmakerii, care o consideră principala favorită.
Naționala Angliei are un mix perfect între jucători cu experiență și tinere speranțe, mulți dintre ei fiind deja într-o formă excelentă la începutul sezonului 2023 – 2024. Printre jucătorii de la care englezii au așteptări mari se numără: Harry Kane, golgheterul all-time al naționalei, Jordan Henderson, Marcus Rashford, Jude Bellingham și Bukayo Saka.
Anglia a avut până acum parcurs excelent în calificări, câștigând 4 din primele 5 partide, și ocupând detașat primul loc. Mai mult, englezii au marcat nu mai puțin de 16 goluri și au primit doar 2. Cu o astfel de formă, este greu de crezut că Anglia nu va ajunge măcar până în finală, la fel ca în 2020.
Franța: În căutarea unui nou succes
Dacă Anglia vine după o finală de Euro pierdută, Franța va merge la Europeanul din acest an cu gustul amar al unei finale de Campionat Mondial pierdute în fața Argentinei în 2022.
Naționala Franței se evidențiază printr-o tripletă de atac care sperie orice adversar și care va fi punctul forte al său la Euro 2024. Olivier Giroud, veteranul echipei, are 54 de goluri marcate în 125 de meciuri pentru „ cocoșul galic”, fiind totodată golgheterul all time al echipei. Lui i se alătură Antoine Griezmann, care a marcat 44 de goluri în 123 de meciuri. Lista este închisă de unul dintre cei mai buni jucători ai tuturor timpurilor, Kylian Mbappe, care la doar 24 de ani are 71 de prezențe și 40 de goluri în tricoul Franței.
În calificări, Franța a avut un parcurs perfect până acum. A câștigat toate cele 5 partide fără a primi niciun gol.
Toate acestea o fac una dintre principalele favorite ale turneului pe care l-a mai câștigat deja de 2 ori, în 1984 și 2000.
Germania: Gazda turneului si avantajul terenului
Germania Este una dintre cele mai de succes echipe la Euro, cu 3 titluri și 3 finale pierdute. Totuși, la ultima ediție, Germania a fost eliminată în mod rușinos în „optimi”. Acest lucru îi motivează și mai mult pe actualii jucători să devină campionii la ediția din acest an, mai ales că vor juca acasă.
Deși bookmakerii O consideră favorită, în special datorită faptului că va juca pe teren propriu, forma Germania este departe de a fi excelentă. În cele 7 meciuri amicale discutate în acest an, Germania a înregistrat 4 înfrângeri și un egal, fapt ce a dus la demiterea antrenorului Hansi Flick. Recent, la cârma echipei a sosit Rudi Voller, unul dintre jucătorii de legendă ai nemților, care deja ne-a adus o victorie importantă, 2-1 cu Franța.
La acest Euro, Germania se va baza pe mai mulți jucători cu experiență, precum Thomas Muller, Mats Hummels sau Joshua Kimmich, dar și pe tinere talente precum Jamal Misuala.
Rămâne de văzut dacă Germania își va regăsi forma de odată și va reuși să se impună la Euro 2024.
Echipele surpriza: Cine ar putea face furori?
În afară de principalele favorite, la Euro 2024 vor mai fi prezente și o serie de echipe care pot produce în orice moment o surpriză plăcută.
Italia: Deținătoarea titlului
Deși este campioana en titre a acestei competiții, Italia nu este văzută de specialiști ca una dintre principalele favorite ale acestui turneu. Totuși, „azzuri” sunt obligați de istorie să apere trofeul câștigat la Euro 2020.
Italiei îi lipsesc vedetele de altădată însă se va baza pe coeziunea echipei pentru a încerca să ajungă cât mai departe în turneu.
Rezultatele obținute până acum în calificări sunt un alt motiv de îngrijorare. În primele 4 meciuri, italienii au obținut doar 2 victorii. Ei au pierdut în fața Angliei și, poate mai îngrijorător, a obținut doar un egal cu Macedonia de Nord.
Spania: Renasterea unei superputeri
Spania Nu mai este echipa care reușea performanța istorică de a lua 2 titluri la rând în 2008 și 2012. Cu toate acestea, „furia roșie” se bucură de o generație tânără capabilă în orice moment să devină din nou campioană.
După un loc 3 obținut în 2020, Spania este acum considerată a 4-a favorită la câștigarea titlului.
La euro 2024, Spania se va baza în primul rând pe jucători tineri, dornici de afirmare, precum Pedri, Gavi, Ansu Fati, Alex Baena sau Gabri Veiga. Lor li se vor adăuga veteranii Alvaro Morata și Jesus Navas.
În calificări, Spania a suferit o înfrângere usturătoare contra Scoției, rezultat care a ridicat mari semne de întrebare în rândul specialiștilor. Rămâne de văzut dacă noua generație va reuși să se ridice la așteptările tuturor iar Spania să ridice din nou trofeul.
Portugalia: Generația post Ronaldo
Cu un Cristiano Ronaldo aflat la vârful carierei, Portugalia câștiga în 2016 titlul european și devenea o veritabilă forță fotbalul. Turneul din acest an va reprezenta cel mai probabil ultimul pentru marele jucător portughez care a ajuns între timp la vârsta de 37 de ani.
Chiar și așa, Portugalia a avut un parcurs excelent până acum, cu 6 victorii din 6 meciuri disputate în preliminarii și fără a primi vreun gol.
În afară de Cristiano Ronaldo, Portugalia se va baza și pe alte nume importante, precum Bruno Fernandes, Bernardo Silva, Diogo Jota sau Ruben Dias.
La ora actuală, mulți bookmakeri o consideră a 5-a favorită la câștigarea turneului. Rămâne de văzut dacă portughezii se vor ridica la așteptări sau chiar vor depăși.
Rolul României în Euro 2024
După o ratare rușinoasă a prezenței la Euro 2024, unde România s-a numărat printre gazde, naționala țării noastre caută să se revanșeze și să obțină biletul către turneul final din Germania.
Progresul din calificări și așteptările fanilor
Așteptările fanilor sunt foarte ridicate, mai ales că România a ratat foarte des calificările în ultimele 2 decenii.
Parcursul tricolorilor În calificări a fost unul cu multe suișuri și coborâșuri. După 2 victorii în primele 2 meciuri, cu Andorra și Belarus, România a obținut 3 egaluri consecutive, cu Kosovo, Elveția și Israel, Urmate apoi de o victorie cu Kosovo.
Aceste rezultate ne păstrează în lupta pentru calificare însă reprezentativa Israelului ne suflă în ceafă. Un pas greșit al tricolorilor n-ar putea costa în orice moment calificarea.
Confruntările cu echipele de top
Principalele contracandidate pentru calificarea la Euro 2024 sunt Elveția și Israel, echipe cotate mult mai bine în clasamentul european al națiunilor.
România a jucat doar partidele tur contra celor 2, încheind ambele meciuri la egalitate. În meciul contra Elveției, România și-a adjudecat un punct în mod miraculos, prin 2 goluri înscrise de Valentin Mihăilă în minutele 89 și 90+2.
Contra Israelului, România a reușit să conducă printr-un golul înscris de Alibec în prima repriză. După revenirea de la vestiare, Israelul a egalat și chiar a dominat cea de a 2-a parte a partidei.
Rezultate calificari
25 martie 2023 Andora 0 -2 Romania |
28 martie 2023 Romania 2 – 1 Belarus |
16 iunie 2023 Kosovo 0 – 0 Romania |
19 iunie 2023 Elvetia 2 – 2 Romania |
9 septembrie 2023 Romania 1 – 1 Israel |
12 septembrie 2023 Romania 2 – 0 Kosovo |
12 octombrie 2023 Belarus 0– 0 Romania |
15 octombrie 2023 Romania 4 – 0 Andora |
18 noiembrie 2023 Israel 1 – 2 Romania |
21 noiembrie 2023 Romania 1 – 0 Elvetia |
Concluzie
În concluzie, Putem spune că ne așteaptă un Campionat European incendiar, cu multe echipe dornice să își adjudece victoria finală.
Anglia, Franța și Germania sunt văzute ca principale favorite. Experții sunt de părere însă că primele 2 vor avea cele mai mari șanse de a ajunge în finală. În cazul în care predicția lor se va adeveri, acela va fi un meci de neratat.